Deputatul PLDM, Maria Ciobanu consideră că nimeni nu poate fi inspitit, doar dacă alege cu bună credință, iar în politica moldovenească există un „ispititor” iscusit.
Acum politicienii care „s-au vândut” au câte un bodyguard în spate. Probabil au frică de furia alegătorului, susține Maria Ciobanu.
„Ispitele ne arată cum suntem de fapt. Nimeni nu poate fi ispitit, decât doar dacă alege cu bună știință. Fiecare este ispitit, când este atras de pofta lui însuși și momit. Cel ce ispitește este Cel rău, căruia i se spune ISPITITORUL. ISPITITORUL din politica de pe Bâc este mic, dar voinic!
Unul dintre fugarii din Parlament, care a fost ispitit, căuta zilele astea să mă convingă că situația lui materială este diferită de a celorlalți transfugi.
După ce i s-a părut că “argumentele” sale trebuie să-mi stoarcă lacrimi, a luat-o repede din loc. Din urma lui a pornit și… bodyguardul. Cine i-a dat “modestului” fugar gardă de corp? Toți parlamentarii care s-au vândut au primit drept bonus și un bodyguard? De cine se tem deputații fugari? De furia alegătorului?
Înțelepciunea populară spune: “De ce te temi de aia nu scapi!”, a scris deputata PLDM pe pagina sa de Facebook.