Maria Ciobanu participă la Conferința Președinților de secții APF din Regiunea Europa

04.05.16_M. Ciobanu

Deputata Maria Ciobanu,Președinta secției moldovenești la Adunarea Parlamentară a Francofoniei (APF) participă la Conferința Președinților de secții APF din Regiunea Europa, care se desfășoară la Capbreton, Republica Franceză, în perioada 3 – 4 mai 2016.

Subiectele principale incluse pe agenda reuniunii reflectă promovarea Francofoniei economice prin implementarea obiectivelor economice și dezvoltării durabile în spațiul francofon.

În cadrul reuniunii Președintele secției franceze la APF Jean-Pierre Dufau a făcut o succintă prezentare a lucrărilor celui de-al II-lea Forum Economic Francofon, care și-a ținut lucrările în luna octombrie 2015 la Paris, menționând că angajamentele economice ale Francofoniei au avansat la un nivel calitativ nou.

Tema dezbaterilor generale a Adunării vizează implementarea obiectivelor COP 21 (cea de-a 21-a Conferință a Părților Convenției – Cadru a Națiunilor Unite privind Schimbările Climatice) la nivel local prin exemplul Departamentului Landes, Franța. În acest context, reprezentanții autorităților locale și ai Camerei de Comerț și Industrie din cadrul Departamentului Landes au împărtășit experiența și rezultatele obținute în domeniul industrial, precum și performanțele realizate la capitolul promovării energiei regenerabile.

Președinții secțiilor, prezenți la Conferință, care reprezintă 15 parlamente naționale din Regiunea Europa, au pledat pentru continuarea abordării rolului Francofoniei economice și împărtășirea experienței secțiilor membre la acest subiect în cadrul următoarei Sesiuni APF, Regionala Europa.

Conferința Președinților de secții este Reuniunea pregătitoare pentru cea de-a XXIX-a Sesiune APF, Regionala Europa, care va avea loc în perioada 27-29 septembrie 2016, la Vallée d’Aoste, Republica Italiană.

04.05.16_M. Ciobanu1

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Scroll To Top
Deputatul Maria Ciobanu - Pagină oficială